Horoscop femeia taur


femeia taur forum

femeia taur forum

Din multe puncte de vedere, femeia din Taur e painea lui Dumnezeu, o combinatie a multora dintre calitatile rare pe care orice barbat le cauta si rareori le gaseste intr-o femeie. Chiar daca are un temperament violent, care poate face un barbat puternic sa o rupa la fuga sau sa se ascunda sub masa, ea nu va izbucni ca o tornada devastatoare decat daca e grav provocata. In mod normal, daca n-o chinuiesti peste limitele rabdarii umane sau daca soarta nu-i ofera o mana ingrozitor de proasta, ea isi va juca cinstit cartile, cu un calm admirabil. Sinceritatea si onestitatea ei nu sunt stirbite de nici un fel de jocuri, lacrimi si alte trucuri tipic feminine.

Femeia din Taur are mai mult curaj moral si emotional decat multi barbati duri, dar are suficienta incredere in sine ca sa te lase pe tine sa fii seful, daca asta vrei. Daca nu, va prelua controlul si va conduce ea totul, dar ar prefera de o mie de ori ca situatia sa fie inversata. Ea cauta un barbat adevarat, pentru ca stie ca e o femeie adevarata si e mandra de asta. Pentru ea, a fi femeie nu inseamna neaparat sa flirteze tot timpul, sa aiba creier de gaina sau sa fie o pisicuta miorlaita care face pe fragila si neputincioasa ca sa obtina ce vrea. Iti vei da seama repede ca are opinii proprii si un creier suficient de puternic ca sa nu fie nevoie sa recurga la siretlicuri ca sa atinga un obiectiv.

Astrologie femeia taur

O femeie Taur are atata autocontrol incat ar putea tine in loc un intreg atelaj de cai (asta ca sa-ti faci o idee despre forta vointei ei ascunse), daca hotaraste sa si-l exercite. Daca are un ascendent in Berbec sau Leu, ea poate fi uneori capabila de cruzime sau dese furtuni emotionale, iar daca are influente din Pesti sau Gemeni ar putea fi mai agitata si nehotarata decat alte femei Taur. Dar femeia tipica a acestui semn da de cele mai multe ori dovada de retinere in toate domeniile. Acesta e un lucru bun, caci exteriorul ei placid ascunde o senzualitate atat de puternica incat trebuie tinuta putin in frau. Barbatii apreciaza intotdeauna tendinta ei nobila de a lua oamenii asa cum sunt, fara sa-i judece.

Femeia Taur se simte la fel de bine in compania unui savant care studiaza musca Tete in Congo, ca si in cea a unui inghititor de sabii de la balci, atata timp cat acestia fac ceea ce isi doresc si isi exprima astfel personalitatea. Cand intalneste o persoana pe care o antipatizeaza nu declanseaza o campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur si simplu o evita. Aceasta femeie isi poate trata dusmanii cu o indiferenta glaciala, dar daca te numeri printre prietenii ei iti va fi loiala indiferent de perioadele prin care treci. Hotararea cu care iti este alaturi la bine si la greu face ca relatia dintre Damon si Pythias sa para o cunostinta intamplatoare. Poti sa circuli prin oras cu trotineta, sa te catari pe un catarg de steag, sa ajungi la mititica sau sa te duci la birou cu margarete puse dupa urechi, ea va gasi intotdeauna o modalitate de a-ti justifica gesturile, caci esti prietenul ei. Dar daca nu ii acorzi in schimb acelasi devotament total va sta imbufnata intr-un colt, ca un nor negru, apasator, plin de sentimente reprimate. Insa asta nu are nici o legatura cu gelozia.

femeia taur 2014

femeia taur 2014

Femeia taur in dragoste nu va lua in serios hobby-ul masculin al privitului dupa fete. Spre deosebire de Leoaice sau de cele din semnul Berbecului, fata noastra nu se va face purpurie la fata de furie de fiecare data cand admiri in mod deschis o fata draguta. E nevoie de mult mai mult decat un flirt usor sau un sarut aplicat pe obrazul unei bune prietene ca sa-i starnesti furia taurina. Daca depasesti limita a ceea ce considera ea ca ar fi fair play se poate transforma intr-un monstru al terorii, dar granita respectiva e trasata cu linii foarte generoase. Deci poti sa ii faci cu ochiul dragalasei casierite de la magazin, dar nu ii pune prea mult rabdarea la incercare, caci, desi pare nesfarsita, isi are, totusi, limitele ei. Daca n-ai vazut-o niciodata furioasa, fa bine si nici n-o starni!

Femeia din acest semn nu e dominata de scopuri strict intelectuale. Asta nu inseamna ca nu e inteligenta. Dimpotriva, mintea ei poate tine piept cu succes celor mai destepti barbati sau femei, doar ca nu i se pare crucial sa inteleaga teoria relativitatii si nici nu o intereseaza foarte mult sa se piarda in discutii abstracte. Nu e nici impresionata, nici incantata daca faci colectie de diplome universitare. Una singura e suficienta ca sa-i castigi respectul. Pentru ea sunt esentiale bunul simt, simtul practic si capacitatea de a intelege esenta oricarui subiect.

Femeia Taur tipica nu e o intelectuala care citeste filozofie din pura placere, iar ideologiile complicate nu sunt punctul ei forte. Picioarele ii sunt ferm infipte in pamant. Ea e o creatura strict fizica. Asta il va interesa cu siguranta pe cititorul barbat, dar ca sa o intereseze si pe ea un obiect sau o idee, aceasta trebuie sa-i incante simturile fine. Daca incerci sa o convingi spunandu-i ca “e bine pentru ea”, ca “toata lumea face asta”, sau ca “o va stimula intelectual” nu vei reusi decat s-o faci sa caste. Ca sa reactioneze cu entuziasm sincer, ea trebuie sa gaseasca o forma sau alta de satisfactie senzuala in tot ce face.

Informatii femeia taur

Printre trasaturile femeii taur se numara naturaletea. Nu prea vei vedea o femeie Taur indesind niste flori artificiale intr-o vaza. Florile ei trebuie sa fie adevarate, sa aiba textura si parfum cinstite. Ii plac buchetele uriase de flori de sezon dintre cele mai simple – de camp, daca se poate. Parfumul ei e de obicei exotic si persistent, desi unele femei Taur inclina spre cealalta extrema si prefera ca parul si pielea sa le miroasa a extrem de curat… si atat. Aceasta fata e vizibil miscata de cearsafurile proaspat spalate, imbibate de dulcele miros al soarelui sau de aroma delicioasa a painii coapte in cuptor. O sensibilizeaza puternic mirosul cernelii tipografice de pe ziarul de dimineata, parfumul imbatator al ierbii proaspat tunse dupa o ploaie primavaratica sau aroma de frunze arse toamna. De aceea, daca o scoti in oras, ar fi spre binele tau sa-ti cumperi un after shave de calitate, sa-ti bagi in buzunar o frunza arsa, sa-ti dai cu un strop de cerneala tipografica dupa urechi si sa dai drumul la aspersoare inainte sa o saruti in fata usii, cand o aduci acasa.

Izurile neplacute au un efect la fel de puternic asupra ei, dar in sens invers. Mirosul de peste proaspat prins nu o va deranja cu nimic, caci e natural, dar cel de peste prajit… e cu totul alta mancare de peste. Si culorile reusesc sa-i imbete simturile, mai ales cele intense. Fiecare nuanta de albastru, de la fumuriu la indigo, ii va slabi rezistenta opusa eforturilor tale de seductie. La fel si trandafiriul si rozul. Poarta o cravata albastra sau o camasa roz cand te duci la ea in vizita, dar ai grija sa nu le porti impreuna. Nu uita ca are un simt innascut al armoniei si nu e recomandabil sa arati ca un tort pentru copii prescolari. Mancarea ei are neaparat gustul care trebuie si de obicei pune condimente si ierburi aromatizante din belsug (doar daca nu are ascendent in Fecioara sau Capricorn). Ai grija sa o duci la restaurante cu bucatari excelenti, caci cu un hamburger turtit si o supa chioara nu ai nici o sansa la inima ei. Daca esti cu adevarat un tip norocos, te va invita ea la o cina preparata in casa si cu siguranta o vei cere de nevasta inainte sa apuce sa serveasca desertul.

femeia taur 2009

femeia taur 2009

Iubeste femeia taur pentru ca e intotdeauna o idee buna sa nu mananci nimic inainte de a trece pe la ea. Bucataria ei poate fi o adevarata capcana pentru barbati. Sunetele armonioase si imaginile frumoase o atrag ca un magnet. Majoritatea femeilor tauriene au un pronuntat talent pentru arte sau o fina capacitate de apreciere a lor. Cand vorbeste la telefon, desenele pe care le face fara sa-si dea seama sunt schite in toata regula. Ca sa fii sigur ca va fi o intalnire reusita, du-o la un concert sau o expozitie. O femeie Taur care sa nu fi fost niciodata la tara si careia sa nu-i placa pescuitul si calaria este un caz rar. Cu toata senzualitatea ei, in suflet ea ramane un baietoi. Mama Natura o atrage irezistibil cu chemarea ei, iar fata din acest semn o strange cu voluptate la san. Daca vrei sa fii beneficiarul aceluiasi tratament nu pune muzica zgomotoasa si dizarmonica in prezenta ei, nu manca usturoi inainte de intalnire si nici nu purta culori care se bat cap in cap.

Cadouri femeia taur

In sfarsit, simtul tactil o face pe femeia Taur sa se planga ca puloverul tau e aspru si neplacut la pipait. Aproape ca e in stare sa-ti spuna ce culoare are o tesatura doar atingand-o cu ochii inchisi. Materialele purtate de ea sunt moi si delicate la atingere, niciodata iritante si se imbraca simplu si cu gust. Natura ei senzuala probabil ca nu include purtarea de lenjerie extrem de sexi si complicat croita si nici haine prea sofisticate. Prefera stilul sport si imbracamintea practica, scumpa, fara zorzoane si ornamente, caci la ea confortul e pe primul plan. Aceasta femeie e rareori pretentioasa, iar starea ei emotionala e in general echilibrata, realista si placuta. Oamenii sunt atrasi de atitudinea ei directa, deschisa, la fel de relaxanta ca o baie fierbinte. Ea adora cazile cu apa fierbinte, plina de spuma parfumata, lotiuni si uleiuri, asa ca baia ei va arata probabil ca apartamentele Cleopatrei. Probabil ca vei afla pe pielea ta ca unei femei tauriene nu-i place sa fie contrazisa, mai ales in public. Nu uita ca ii place sa faca lucrurile pe indelete. Daca o grabesti se va infuria si nu-ti doresti asta.

Maternitatea i se potriveste de minune. Ii va alinta pe bebelusi si va adora copiii foarte mici, dar cand progeniturile se fac mai marisoare e posibil ca mama lor sa devina prea severa si pretentioasa, caci ii vine greu sa accepte schimbarile derutante ale adolescentei. Mama tauriana se infurie cand e incalcata disciplina. Nu va suporta sfidarea si nu va tolera lenea si neglijenta, asa ca cei mici vor trebui sa-si tina camerele in perfecta ordine. In afara de aceste impedimente, ea va fi un parinte bun; copiii si-o vor aminti ca fiind in primii ani o figura calda, protectoare, iar la maturitate o prietena cu mult simt al umorului. Anii intermediari, cand nerabdarea adolescentina se va ciocni cu incapatinarea Taurului, pot lasa unele amintiri neplacute.

comentarii femeia taur

comentarii femeia taur

Femeia din acest semn nu e niciodata o miorlaita. Rareori se va plange de ceva. E genul care va munci ca sa-si intretina sotul in facultate sau care isi ia o a doua slujba cand familia e in criza financiara, fara sa faca deloc caz de asta. Ea e in stare sa se urce pe o scara ca sa razuie vopseaua sau sa varuiasca, cu aceeasi forta ca un barbat, dar are absoluta nevoie de somnul ei de dupa amiaza pentru a-si pastra puterile. Va merge mandra alaturi de barbatul din viata ei, fara a-l depasi sau a sta in umbra lui. Multe sotii din Taur isi ajuta sotii la studii sau la lucru. Nici prin cap nu le trece sa fie intretinute fara a contribui cu nimic la bunastarea familiei si vor fi profund nefericite alaturi de un barbat al carui aport la problemele casei e nul.

Femeia taur in pat detesta orice forma de slabiciune. Barbatul care se insoara cu o femeie a acestui semn nu se va alege cu o plangareata sau o vanatoare de avere. Ea va astepta de la el sa aduca banii in casa si sa gestioneze cu cumpatare finantele familiei. Va pretinde calitate maxima la aparatura, mobila si mancare, dar va fi cu ochii in patru dupa chilipiruri si e dispusa sa astepte pentru a-si cumpara un obiect de lux indelung ravnit. O impresie buna e importanta pentru ea, asa ca isi va incuraja sotul sa invite la cina oameni influenti. Ea va fi insasi esenta ospitalitatii, considerand evenimentul o investitie pentru viitor.

Femeia Taur poate insufla cu tandrete forta barbatului ei cand acesta se considera invins si e la fel de priceputa la repararea unei sigurante sarite ca si la prepararea unei placinte cu visine. In inima ei e intotdeauna destul loc si destula dragoste pentru a primi in caminul ei straini si rude, iar casa ei va fi un refugiu cald si luminos in mijlocul furtunii.

www.fitoteca.ro

              ARTICOLE CONEXE :

By Fitoteca

FITO ZONE

By FITOTECA.RO