Cine-i seful in casa?


86 % din barbatii romani intervievati considera ca ei sunt capul familiei.

82 % din romancele intervievate au raspuns ca barbatul este capul familiei. 

Aceste procentaje sunt graitoare; in pofida societatii noastre, mentalitatile privind locul femeii in cuplu sau locul barbatului in cuplu nu au inregistrat schimbari spectaculoase privind cine-i seful in casa. Barbatul e seful, femeia la cratita… sunt rolurile cele mai putin disputate din lume. In rest, cine administreaza banii, cine hotaraste vacantele, cine alege mobila, cine vorbeste cu profesorii copiilor, cine se ocupa de educatia copiilor? Femeile? Nu toate. Barbatii? Nu toti. Si nu in acelasi fel. Barbatii sunt mai mari, mai puternici (fizic vorbind). Dar aceste atuuri nu le dau dreptul sa ne distribuie pe noi, femeile, in rolul de subalterne. Chiar daca societatea si educatia ii incurajeaza sa-si adume postura de conducatori, in viata de cuplu nu se intampla mereu cum vor ei. Mai ales daca au “norocul” sa intalneasca unul din urmatoarele tipuri de femei.

Sefa absoluta

Sunt femei care, spre exemplu, stapanesc casa precum monarhii absoluti. Calculeaza, decid, analizeaza si nimeni, in afara lor, nu are acces la tabloul de comanda. Tin totul in mana; la orice ora din zi si din noapte, stiu ce face fiecare membru al familiei si unde se afla fiecare lucru in casa. Stiu sa preia initiativa si nu se tem sa fie sincere, pentru ca se considera cei mai avizati purtatori de cuvant ai vietii in comun. Aceasta convingere le da forta, dar releva si o slabiciune: se simt, de fapt, amenintate de ceea ce poate provoca divergente in cuplu. Nu tolereaza ca partenerul sa ia decizii, intrucat asta, pentru ele, inseamna contestare. De teama de a nu fi minimalizate, cheltuiesc multa energie ca sa rezolve singure toate problemele.

Ce risca sefa absoluta? Ii place sa fie considerata indispensabila, dar nu stie ca exercitatea puterii tinde sa devina sclavie.

Sefa din umbra

Alte femei actioneaza din umbra, ca niste eminente cenusii, hotarand totul fara a lasa sa se vada asta. Partenerul crede ca el si numai el e capul familiei, dar ele sunt creierul. Considera cuplul ca o echipa. Se controleaza foarte bine. Una din replicile lor preferate: “Regizorul conteaza mai mult decat actorii” desi, uneori, ar dori si ele sa apara pe scena.

Ce risca sefa din umbra? De teama sa nu intre in conflict cu partenerul, va incerca mereu sa se controleze… ori, este cam obositor sa stea tot timpul sub autocontrol.

Anti – sefa

Mai sunt femei carora nu le place sa conduca, dar (atentie!) nici sa fie conduse. Ele detesta sa fie in postura sef. Nu le intereseaza deloc puterea; in schimb, tin foarte mult la libertatea lor. Dorinta lor cea mai mare este sa se poata misca dupa bunul lor plac, cu sau fara partener. Incearca sa nu dramatizeze divergentele si accepta drept bune initiativele altora, cu conditia sa nu fie obligate sa se implice prea mult. Convingerea lor este ca oamenii fac intotdeauna alegerea cea mai buna daca sunt lasati liberi. Cu aceste femei este foarte usor sa cazi de acord, insa dependenta le inspaimanta, la ele sau la altii. Nu le prea vina sa protejeze, sa ajute sau sa aibe grija de partener.

Ce risca anti – sefa? Liberalismul ei poate fi inteles ca o forma de indiferenta sau de egoism. Si, in mare parte, asa si este.

 

Dar de ce vor barbatii sa fie sefi?

Psihologii considera ca apucaturile de sef ale barbatilor sunt cauzate de o serie de complexe.

Sindromul lui Adam. Barbatul nu suporta ca partenera sa castige mai mult decat el.

Sindromul lui Napoleon. Barbatii scunzi se tem ca nu vor fi luati in serios de femei; de aceea devin agresivi si dominatori.

Sindromul lui Cronos. Barbatii mai varstnici se tem ca cei tineri le vor lua locul in inima femeilor lor si in societate.

Sindromul lui Samson. Barbatii se ingrozesc la fiecare fir de par pierdut; ei cred ca, o data cu parul, pierd si barbatia.

Sindromul lui Vulcan. Multi barbati se tem sa nu fie prea brutali, in pat, cu femeia iubita.

Sindromul lui Don Juan. Teama de a nu fi parasit de femeia iubita ii face sa fie mereu cu altele.

 

              ARTICOLE CONEXE :

By Fitoteca

FITO ZONE

By FITOTECA.RO

Leave a Reply